Analiza metodelor de creare şi întreţinere a unui sistem totalitar relevă faptul că minciuna era şi încă mai este (în unele zone ale globului) doar una dintre armele celor aflaţi la putere. E cazul să vorbim de sistemele totalitare în general, indiferent că la conducerea lor s-au aflat comuniştii, naziştii, sau diverşi alţi dictatori, lideri de cult, fundamentalişti etc. etc. Nu are rost să ne limităm doar la comunişti, pentru că asemănările între toate aceste sisteme totalitare, de origini foarte diferite, uneori chiar opuse ideologic, sunt izbitoare. Minciuna, spuneam, era poate arma de bază a celor care au impus ideologiile totalitare. Însă procesul de manipulare a conştiinţelor, de câştigare a controlului asupra minţilor umane este cu mult mai complex...
Unicitatea speciei umane, dar şi a fiecărui individ în parte, este dată de armonia în care se împletesc inteligenţa, conştiinţa şi afectul. Inteligenţa ne dă capacitatea de a învăţa, de a ne aminti şi de a imagina. Datorită conştiinţei ne dăm seama de relaţiile noastre cu lumea exterioară, putem face distincţia între eul nostru şi lume, între universul nostru interior şi realităţile exterioare. Afectul ne oferă baza pentru a percepe experienţele într-o infinitate de nuanţe subtile, dar şi complexe, dincolo de simpla suferinţă sau plăcere.
Imensa capacitate de a învăţa ne permite nu numai să profităm de propria noastră experienţă, ci să ne construim viaţa bazându-ne şi pe experienţa altora, înmagazinată în planuri, memorii, documente, istorii scrise. Abilitatea de a imagina alternative, de a propune variante, de a anticipa consecinţe ne dă posibilitatea să construim scenarii dintre cele mai îndrăzneţe despre viitor, depăşind chiar logica lineară. Capacitatea de a iubi, de a trăi emoţii intense, ne determină să ne implicăm total în viaţa de fiecare zi.
Pentru ca atributele tripletei inteligenţă-conştiinţă-afect să funcţioneze perfect în sensul dezvoltării individului, trebuie ca el să aibă o viziune foarte bine închegată a temporalităţii, a ceea ce înseamnă trecut, prezent şi viitor, a importanţei acestor noţiuni. Numai astfel fiinţa umană îşi dobândeşte şi îşi demonstrează superioritatea: devenind total implicată în ceea ce a fost, în ceea ce este şi în ceea ce va fi.
Când unei asemenea fiinţe umane pure îi este adăugat, impus, implementat, cum vreţi să spuneţi, un sistem de norme morale, etice, atunci comportamentul său va fi determinat şi de conştiinţa a ceea ce s-ar putea întâmpla în anumite condiţii date, comparativ cu ceea ce ar trebui să se întâmple, în sensul îndeplinirii sau neîndeplinirii respectivelor norme.
Memoria dă omului sentimentul de continuitate a eului de-a lungul timpului, în cadrul societăţii, conturându-i astfel personalitatea. Trecutul alimentează prezentul cu standarde, criterii de comparaţie, experienţe, tradiţii, reflexe, determinând reacţiile din experienţa imediată. Sentimentele reprezintă o punte de legătură specială cu ceilalţi oameni, de multe ori mult mai eficientă şi mai rapidă decât rezultatele unor analize reci, bazate pe raţionamente pure. Iubirea şi sentimentul de încredere pot crea legături mult mai puternice şi mai stabile decât orice judecată. Imaginaţia oferă omului puterea de a depăşi greşelile trecutului, de a corecta prezentul şi de a construi variante mai bune ale viitorului. Ca un corolar al acestui mecanism apar noţiunile de bine şi rău, co-rect-incorect, apoi, în cadrul societăţii, sistemul de legi.
Omul este o fiinţă socială. Pentru a se dezvolta, el are nevoie de ceilalţi. În cadrul societăţii se reglează raportul între interesele personale, drepturi, privilegii, dar şi obligaţiile ce stau la baza bunului-simţ. Oamenii au nevoie de oameni pentru a se susţine reciproc, pentru a evolua, pentru a rezista pericolelor.
Având în vedere această extrem de schematică prezentare a esenţei umane sau, mai bine zis, a modului în care este ea percepută de psihologia socială, e mult mai lesne de înţeles modul în care acţionează cei care doresc să aibă controlul total asupra semenilor lor.
Principalul scop al liderilor unui sistem totalitar nu este de a stăpâni prin forţă sau de a-şi distruge adversarii, ci de a-şi determina supuşii să gândească sincer aşa cum vor ei, conducătorii. Noul sistem social creat de dictatori are ca unitate reprezentativă omul nou, cu o gândire total diferită de a predecesorilor. Forţa este folosită ca un auxiliar, în cadrul unui întreg sistem de recreare a conştiinţelor, sistem în care manipularea, mai precis minciuna, are rolul determinant.
Minciuna este instrumentul folosit în restructurarea concepţiilor, în modificarea experienţelor, în deformarea relaţiilor interpersonale, în distorsionarea proceselor imaginative, în recrearea sistemelor de norme morale şi etice, în rescrierea istoriei, în dezvoltarea unor noi criterii de evaluare, în remodelarea sentimentelor. Minciuna este instrumentul de bază prin care se creează omul nou.
Propovăduitorii regimurilor totalitare, spuneam, aveau şi au un total dispreţ faţă de fiinţa umană, văzând oamenii ca pe o masă amorfă, depersonalizată, gata de a fi remodelată pentru a da naştere şirurilor de supuşi perfecţi. Credinţa propovăduitorilor în posibilitatea de a controla minţile oamenilor, de a le stăpâni, era totală. Iată ce spuneau trei dintre ei, referitor la acest subiect:
Daţi-ne un copil de opt ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa. (Lenin, cuvântare în faţa comisarilor educaţiei, 1923)
Individul trebuie să accepte lipsa de importanţă a propriei sale persoane, să se integreze unei puteri superioare şi să fie mândru că este parte din forţa şi gloria acestei puteri superioare. (Hitler, Mein Kampf 1933)
Fără nici o exagerare trebuie spus că însuşi viitorul comunist al patriei noastre depinde de dezvoltarea cu succes a muncii ideologico-educative (...) Trebuie să facem din fiecare unitate şcolară un puternic centru de educaţie în spirit socialist şi comunist a copiilor şi tinerilor. (Ceauşescu, Programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, 1971).
În cartea sa, Reforma gândirii şi psihologia totalitarismului, R.J. Lifton identifică opt căi de acţiune pentru remodelarea gândirii, în scopul obţinerii controlului asupra minţii maselor de oameni. Acestea sunt: Controlul comunicaţiilor umane, Manipularea "mistică", Cerinţa de puritate, Cultul confesiunii, Ştiinţa sacră, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni şi Delimitarea socială. În toate aceste direcţii, minciuna joacă un rol primordial. Chiar dacă, în realitate, ideologiile totalitare nu au utilizat o combinaţie perfectă între cele opt "căi", chiar dacă unele metode de remodelare a gândirii au fost experimentate într-o proporţie mai mare decât altele şi chiar exacerbate, clasificarea lui Lifton rămâne valabilă, pertinentă şi utilă în încercările de radiografiere a oricărui sistem totalitar, indiferent că este de sorginte comunistă, nazistă, fundamentalist-religioasă ş.a.m.d.
Controlul comunicaţiilor umane
Controlul comunicaţiilor umane este mijlocul fundamental de acţiune în remodelarea gândirii umane. În cartea sa, 1984. cea strict interzisă de regimurile comuniste, George Orwell imagina un sistem totalitar ce tindea spre perfecţiune. Teza de bază a liderilor acelui regim era: Cine controlează prezentul, controlează trecutul. Cine controlează trecutul, controlează viitorul. O uriaşă armată de oameni lucra pentru modificarea trecutului. Permanent, în funcţie de cei care se succedau în posturile de conducere sau cădeau în dizgraţie, în funcţie de necesităţile momentului, istoria era rescrisă. Cărţile, articolele din ziare, documentele erau reformulate şi noile variante le înlocuiau în arhive pe cele vechi, care erau distruse, pentru a nu rămâne nici o urmă despre ceea ce se întâmplase cu adevărat cândva sau măcar despre care fusese ultima versiune agreată de conducători. De fapt nimeni nu mai ştia exact ce se întâmplase în realitate. Trecutul era adaptat pentru a motiva acţiunile din realitatea imediată, dar şi pentru a justifica acţiunile din viitor. În acelaşi timp, o altă armată de oameni lucra la recrearea prezentului. Pentru a justifica o acţiune sau alta, permanent erau inventaţi inamici, conflicte, dezastre. Nimeni nu mai ştia exact ce se petrecea cu adevărat. Realitatea însăşi fusese anihilată şi înlocuită cu o aparenţă de realitate.
În cartea sa, Structura minciunii, Piotr Wierzbicki se ocupă de analiza amănunţită a minciunilor din sfera informaţiilor. Principiul esenţial de informare într-un sistem totalitar, spune Wierzbicki, are forma următoarelor directive: Ce trebuie să ştie poporul şi Ce trebuie să nu ştie poporul.Pentru îndeplinirea primei directive se pune în mişcare un întreg sistem de propagandă care să inducă în conştiinţa publică ideea şi mai apoi convingerea că ar fi "cea mai bună dintre lumi". Acţiunea însă are şanse foarte limitate de reuşită, atât timp cât oamenii au acces şi la alte surse de informaţie. De aceea, partea cea mai grea este imaginarea mijloacelor prin care la urechile poporului să nu ajungă informaţiile ce ar putea afecta reuşita activităţii de propagandă.
Metodele prezentate în Structura minciunii au fost experimentate şi în România aproape o jumătate de secol. Referitor la ceea ce se petrecea în
Iată câteva fragmente din cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu din 1971, cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice. Nici un segment din sfera informaţiei sau a culturii în general (care are un efect decisiv în crearea mentalităţii individuale, dar şi colective) nu era neglijat.
...radioteleviziunea trebuie să pună în centrul emisiunilor problemele educaţiei socialiste (...), pe această cale să fie biciuite fără cruţare moravurile retrograde, să fie promovate normele socialiste de convieţuire. (...) Filmul să devină un puternic mijloc de educaţie socialistă a maselor! (...) Pe scena teatrelor noastre, a operei, trebuie să-şi facă loc (...) lucrări contemporane, cu caracter revoluţionar, militant. (...) Casele de cultură, cluburile şi căminele culturale trebuie să desfăşoare o activitate cultural-artistică multilaterală, să cuprindă milioane de oameni, îndeosebi tineretul, contribuind în mod activ la educaţia socialistă a maselor. (...) Ziarele şi revistele trebuie să deschidă larg paginile lor problemelor educaţiei socialiste. (...) Ele trebuie să promoveze cu curaj experienţa înaintată, să critice obiceiurile şi moravurile înapoiate. (...) Criticii de artă trebuie să acţioneze întotdeauna în spiritul principiilor marxist-leniniste. (...) Este necesar ca organele şi organizaţiile de partid să acţioneze pentru unirea tuturor forţelor de care dispune societatea noastră în direcţia realizării hotărârilor partidului privind îmbunătăţirea activităţii politico-educative, formarea conştiinţei socialiste, care să devină o uriaşă forţă în înfăptuirea programului general de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România."
Îndeplinirea tuturor acestor "indicaţii preţioase" se realiza printr-un imens mecanism al minciunii instituţionalizate, radiografiat minuţios în cartea lui Piotr Wierzbicki.Ca şi în romanul lui Orwell, remodelarea trecutului constituia o metodă de bază pentru crearea unui întreg eşafodaj de criterii, standarde şi obişnuinţe menite să motiveze acţiunile din realitatea imediată a conducătorilor regimurilor totalitare. Deja, în analiza trecutului, propovăduitorii totalitarismului încep să opereze distincţii. Nu mai există un singur trecut, cel consemnat de istorie, ci mai multe. Dintre acestea doar unul trebuie păstrat, amplificat, glorificat. Nicolae Ceauşescu accentua clar această distincţie în "indicaţiile" adresate responsabililor din învăţământul politico-ideologic:
Dar în afară de aceste trecuturi ― ca să spun aşa ― de tristă amintire, mai există şi un alt trecut: este vorba (...) de trecutul glorios al mişcării revoluţionare şi comuniste, de trecutul anilor construcţiilor socialiste, care a ridicat patria noastră la un înalt grad de dezvoltare în toate domeniile activităţii economico-sociale. Acest trecut glorios stă la baza dezvoltării viitoare a poporului nostru, în centrul politicii educative!
În scopul remodelării trecutului au fost puse în mişcare colective întregi de "cercetători", "istorici", "scriitori". Astfel întreaga istorie a fost rescrisă. Venirea comuniştilor la putere, prin forţă, impuşi de sovietici, a fost prezentată ca un rezultat al voinţei întregului popor român, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste, până şi numele localităţilor sau ale domnitorilor au fost modificate, personalităţile istoriei naţionale s-au trezit brusc, în fruntea lor, ca o apoteoză, cu figura liderului Nicolae Ceauşescu. Biografiile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost rescrise, rolul lor minor în cadrul mişcării comuniste fiind exacerbat la dimensiuni mesianice. Pe baza acestei reconstruiri a trecutului s-a ridicat, treptat-treptat, absurdul cult al personalităţii.
Din păcate, mecanismul minciunii instituţionalizate nu a dispărut o dată cu revoluţia din decembrie '89. Protestatarii calificaţi de Ceauşescu drept "huligani" aflaţi în solda "agenturilor străine" au devenit, după revoluţie, "golani" şi "animale", rapoartele optimiste ale Comisiei Naţionale de Statistică sunt în permanentă contradicţie cu nivelul de trai tot mai scăzut al majorităţii populaţiei. O altă contradicţie flagrantă a fost sesizată între concluziile roz ale raportului celor trei ani de guvernare ai cabinetului Văcăroiu şi concluziile îngrijorătoare ale secţiunii economice din raportul SRI, prezentat de directorul respectivei instituţii în Parlament.
Exemplele pot continua la nesfârşit. Cea mai importantă concluzie însă trebuie să rezide nu în cât de extins poate ajunge sistemul manipulării conştiinţelor, ci în metodele de contracarare eficientă a acestuia. Condiţia fundamentală a oricărei democraţii este asigurarea de alegeri libere şi corecte. Dar corectitudinea alegerilor nu înseamnă doar împiedicarea fraudelor electorale, ci, în primul rând, crearea condiţiilor ca fiecare cetăţean să voteze în deplină cunoştinţă de cauză. Iar acest deziderat se realizează numai prin înlăturarea controlului asupra informaţiilor. Fiecare cetăţean trebuie să aibă acces liber la surse de informaţie alternative, pentru a putea fi contracarate influenţele subiective ale unuia sau altuia dintre mijloacele de informare în masă. Procurându-şi informaţiile din cât mai multe surse, cetăţeanul poate avea o imagine cât mai apropiată de realitate şi poate vota în consecinţă. Evident, în completare, trebuie ca şi mass-media să se bucure de o totală libertate.
Controlul comunicaţiilor umane se referă nu numai la cenzura informaţiilor pe care le primeşte individul din exterior, ci şi la comunicarea cu el însuşi. Permanenta discordanţă percepută între presiunea falsităţilor exterioare şi simţămintele interioare provoacă individului o stare de nesiguranţă, perceperea unei profunde ameninţări la adresa autonomiei sale. Pentru a ieşi din această stare, inconştient, individul încearcă să se detaşeze, să privească realitatea ca pe ceva ce nu are o legătură apropiată cu el. Acest lucru însă nu îl scuteşte de a fi profund afectat în capacitatea lui de a mai înţelege ce este bun, adevărat şi relevant în lumea exterioară, dar şi în interiorul său. Permanent, mai mult sau mai puţin, el se va simţi victimizat de cei aflaţi la controlul societăţii. Acest lucru este foarte bine ştiut de liderii societăţilor totalitare. Ei caută să înceapă procesul de reeducare în primul rând cu tânăra generaţie. În Uniunea Sovietică, în China, în Cambodgea, copiii au ajuns să-şi trădeze părinţii şi chiar să ceară condamnarea lor la moarte pentru "crima de a gândi"...Bogan Ficeac,,Tehnici de Manipulare,,
Postări
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu